Chapter 8

 Nu strigq knyelepciunea, wi nu-wi knalyq priceperea glasul?

 Ea se aweazq sus pe knqlyimi, afarq pe drum, la rqspkntii,

 wi strigq lkngq poryi, la intrarea cetqyii, la intrarea poryilor:

 ,,Oamenilor, cqtre voi strig, wi spre fiii oamenilor se kndreaptq glasul meu.

 Knvqyayi-vq minte, prowtilor, wi knyelepyiyi-vq nebunilor!

 Asculayi, cqci am lucruri mari de spus, wi buzele mi se deschid ca sq knveye pe alyii ce este drept.

 Cqci gura mea vestewte adevqrul, wi buzele mele urqsc minciuna!

 Toate cuvintele gurii mele sknt drepte, n`au nimic neadevqrat nici sucit kn ele.

 Toate sknt lqmurite pentru cel priceput, wi drepte pentru ceice au gqsit wtiinya.

 Primiyi mai de grabq knvqyqturile mele deckt argintul, wi mai de grabq wtiinya de ckt aurul scump.

 Cqci knyelepciunea preyuiewte mai mult de ckt mqrgqritarele, wi nici un lucru de prey nu se poate asemui cu ea.

 Eu, Knyelepciunea, am ca locuinyq mintea, wi pot nqscoci cele mai chibzuite planuri.

 Frica de Domnul este urkrea rqului; trufia wi mkndria, purtarea rea wi gura... mincinoasq, iatq ce urqsc eu.

 Dela mine vine sfatul wi izbknda, eu sknt priceperea, a mea este puterea.

 Prin mine kmpqrqyesc kmpqrayii wi dau voivozii porunci drepte.

 Prin mine ckrmuiesc dregqtorii, wi mai marii, toyi judecqtorii pqmkntului.

 Eu iubesc pe ceice mq iubesc, wi cei ce mq cautq cu totdinadinsul mq gqsesc.

 Cu mine este bogqyia wi slava, avuyiile trainice wi dreptatea.

 Rodul meu este mai bun deckt aurul cel mai curat, wi venitul meu kntrece argintul cel mai ales.

 Eu umblu pe calea nevinovqyiei, pe mijlocul cqrqrilor neprihqnirii,

 ca sq dau o adevqratq mowtenire celor ce mq iubesc, wi sq le umplu visteriile.

 Domnul m`a fqcut cea dintki dintre lucrqrile Lui, knaintea celor mai vechi lucrqri ale Lui.

 Eu am fost awezatq din vecinicie, knainte de orice knceput, knainte de a fi pqmkntul.

 Am fost nqscutq cknd kncq nu erau adkncuri, nici izvoare kncqrcate cu ape;

 am fost nqscutq knainte de kntqrirea munyilor, knainte de a fi dealurile,

 cknd nu era kncq nici pqmkntul, nici ckmpiile, nici cea dintki fqrkmq din pulberea lumii.

 Cknd a kntocmit Domnul cerurile, eu eram de fayq; cknd a tras o zare pe faya adkncului,

 cknd a pironit norii sus, wi cknd au ykwnit cu putere izvoarele adkncului,

 cknd a pus un hotar mqrii, ca apele sq nu treacq peste porunca Lui, cknd a pus temeliile pqmkntului,

 eu eram mewterul Lui, la lucru lkngq el, wi kn toate zilele eram desfqtarea Lui, jucknd nekncetat knaintea Lui,

 jucknd pe rotocolul pqmkntului Squ, wi gqsindu-mi plqcerea kn fiii oamenilor.

 Wi acum, fiilor, ascultayi-mq, cqci ferice de ceice pqzesc cqile mele!

 Ascultayi knvqyqtura, ca sq vq faceyi knyelepyi, wi nu lepqdayi sfatul meu.

 Ferice de omul care m`ascultq, care vegheazq zilnic la poryile mele, wi pqzewte pragul uwii mele.

 Cqci celce mq gqsewte, gqsewte viaya, wi capqtq bunqvoinya Domnului.

 Dar celce pqcqtuiewte kmpotriva mea kwi vatqmq sufletul squ; toyi ceice mq urqsc pe mine, iubesc moartea.